...

   
          Deschid ochii si privesc oarecum mirata imprejur.Nimic nou.Aceeasi camera dintotdeauna.Aceeasi camera care imi stie toate secretele,care s-a jucat cu mine cand eram mica,care m-a sprijinit cand plangeam,care ma face sa ma simt ca"acasa".Ma ridic din patul mare si calduros,privesc pe fereastra si incep sa ma gandesc la lucruri neimportante.Afara vad lumea care se lupta sa treaca prin nametii de zapada si imi imaginez ca muntii aceia de omat sunt greutatile,barierele pe care o sa le intalnesc in viata.Dar oare cum va fi viata mea?Cateodata as vrea sa pot afla viitorul,sa stiu cum voi ajunge peste timp,dar va trebui sa am rabdare.S-a facut tarziu,dar nu pot pleca de langa fereastra.Gandurile mele s-au imprastiat si eu stau acolo,privind,ca si cand sufletul meu m-a parasit.Si-a luat o bine meritata pauza de la toate problemele mele.As fi vrut sa plec de acolo,dar sufletul meu nu mai voia sa se intoarca.Nu am avut ce sa fac si am asteptat pana cand acesta s-a indurat si s-a intors la mine.Gandurile s-au adunat si problemele au revenit si ele..Imi plac momentele acestea de singuratate.Acum pot sa ma gandesc la ce vreau,pot sa alerg pe campia imaginatiei,pot sa cant,pot sa dansez,pot sa fiu ce vreau eu.Dar tot acum imi dau seama si de alte lucruri... 

Intotdeauna persoanele se ascund dupa o masca pe care o dau jos numai daca vad ca vrei sa le fi prieten.Mi-am dat seama ca pana si prietenii cei mai buni se cearta,dar asta nu inseamna ca nu vor mai fi prieteni;"am realizat ca lumea are prostul obicei de a nu te lasa sa uiti exact ceea ce ai vrea sa uiti;am invatat ca oricat mi-ar pasa mie altora s-ar putea sa nu le pese"

       Ma uit la ceas.A trecut jumatate de ora de cand m-am trezit.Sunt zile cand ai impresia ca timpul sta pe loc,ca nu vrea sa treaca,iar in alte zile simti ca alearga ,tarandu-ne dupa el...Parasesc fereastra,dar promit ca o sa ma intorc si maine pentru ca intotdeauna avem nevoie de astfel de momente..momente care sunt ca o gura de aer atunci cand te simti sufocat.